îți poți aduce aminte de tot ce stă în umbra ta
o extensie de memorie accelerată
prunii beau apă din tine
și nimic din ceea ce te străbate
nu mărturisește despre ghearele cu care dimineața te înșfacă
precum acel învins de puls


nu-ți este frică de lumina din reanimare
când perfuzia te alungă din nesupunere
el e acolo și privește spasmul
realitatea se contractă
nu visul


ai grijă de copilul din amintire
când roade marginea fotografiei
un minumum obligatoriu de speranță
radiant la despărțire
neatingere de prezentul din tine


vii și vezi
cât de repede se închide cercul
în jurul celor ce stau afară
crezând că există libertatea de a strivi lumina
în miez
tremurând


poți atârna de tine
o greutate mai mare decât impresiunea ta în celălalt
felul cum îi pronunți numele
felul cum îl lepezi în propria iluzie
cu laringele deschis
îl îneci ca pe un animal dintr-o vivisecție imaginară
îl modelezi și îl arunci


apoi căutarea de sine
o pungă de hârtie
o plimbare pe ecuator
singur cu punctele ce nu se pot uni
trecând prin toți și nimeni
ca și cum