Tăcerea

Tăcerea nu e întrebare
pierdută-n cele patru vânturi,
nu este-o simplă întâmplare;
ea s-a născut din vers și cânturi.

Tăcerea e un gând ce doare
când strigi lumina ce se stinge
umblând în dor și pe ponoare
și cerul înstelat te ninge.

Tăcerea adoarme-un răsărit
rănit de-o suliță fecioară,
de groază amurgul a-mpietrit
iar nord și sud îngenuncheară.

Tăcerea e-nceput de moarte
ce umblă-n boabele de viață
secând izvor în miez de noapte,
strivind iubirea-n dimineață.

Mariana Rogoz Stratulat

Panciu, 6 aprilie 2009