Mi-am aruncat lacrimile într-o ghenă…
să vină vagabonzii să le fure…
nu mai am nevoie de ele…
sunt atât de vechi încât
nici iubirea revărsată prin ele
nu mai continuă
să mă vrăjească…

Iubirea mea nu caută lacrimi ofilite….
apa vie și plină de mister
țâșnită din izvorul de lacrimi
al altora, mă face să devin invidios…
așa cum invidiază florile de toamnă
pe cele de primăvară…sau orele din noapte
pe cele din zi…

Iubirea mea mi-a aruncat lacrimile într-o ghenă…
să n-o mai încurce când se prelinge pe obrazul meu
ca să mă poată vrăji
ca la început
când eram pe nori,
doar noi…