Prima culoare

În lacrima mea stingheră, de seară,
s-a întâmplat ceva tainic și ciudat.
Universul imens și-a aruncat
năvalnic, pe cântec de vioară,
bogăția întreagă, de culoare
adunată bob cu bob din floare.

S-a tăvălit prin pulberea de soare,
s-a zbenguit, ghiduș, prin mii de stele,
și-apoi întins, alene, printre ele
s-a strecurat în clipa ce mă doare.
Mi-a sfâșiat cântarea din cuvânt
ce-și căuta timid o aripă de vânt.

M-a învăluit cu mii de nuanțe
albastre și roșii, ascunse culori
în clipa verde a unor trecători
și m-a strigat cu blânde rezonanțe.
Privirea din iris, ea mi-a colorat
cu galben visarea ce m-a uitat!

Culorile toate venite din cer
prefăcute în picuri de rouă
m-au mistuit negru, c-o soartă nouă,
turnându-mi în suflet albul mister.
Acum am aflat că eu m-am născut
din prima culoare, numită-nceput!

Panciu, 30 octombrie 2008