Zâmbetul îl avem,
după cum și tristețea.

Însă tristețea nu zâmbește.

Un zâmbet care trist ar vrea să fie,
nu știe că,
odată ce-o dorește,
condamnă doar acea trăire
care-i va fi mereu necunoscută.

Trăind-o, o epuizează, chiar atunci.

Zâmbetului trist deja
a zâmbi trist
i-ar fi inaccesibil:

N-ar mai ști faptul înțelege