O lume să-mpart cu tine n-aș vrea, căci ești rea,
Ai lumea în ochi, sfredelind în tăcere mă minți,
Îmi dai peste cap logica vremii luptând pentru o stea,
M-atingi în zilele reci cu mâini pururi fierbinți.

Mă lași s-aștept nemiloas-o și-mi dai prea târziu,
Speranțe deșarte presărate-n pustiu, iar eu plâng
Și cerșesc de la tine înțelegerea, doar sunt viu,
Un zâmbet să-mi dai stăpân nemilos să ajung.

O lume nebună îmi spune să-mpart tot cu tine,
Pace îmi dă și mă ține cuminte o lege pururi divină,
O nebunie îmi bate la ușă dorind să mă-npac cu sine,
Speranțele noastre ce sunt destinate a fi împreună.

De ce o lege ne spune să luăm și alta; firesc dăm,
Răspundem la rele, din ele nefiresc noi păstrăm.