Azi avem libertatea să ne sufocăm
chiar și când deschidem larg geamurile
lângă calculatorul împărțit în compartimente
fiecare cu intimitatea lui.
Până și nepoții
au jocurile preferate
pe calculatorul jucărie și telecomanda lor
dresată de bunici
cu filme neviolente.
tocmai să le scurtăm drumul de acumulare a invențiilor
noului secol,
noi nu mai avem timp să le explicăm despre roboți
suntem la serviciu sau plecați în noi.

Azi avem libertatea să tăcem sau să ignorăm
ce e-n jurul nostru,
nici nu-mi cunosc vecinii pe nume
sau unii din colegi
Plec dimineața și mă întorc seara …
în cuibul izolat de pe Muntele Carmel
căutând cu scrupulozitate drumurile întortocheate,
verdele nears de teroriștii focului
sau copacii înfloriți.

Acum e alt Acum … plin de el, intransigent,
dublicitar… monologând pe undele virtuale,
siktir, fără poezie, fără acoperirea păsării colibri!
La Iași a fost altceva –pe vremuri-
la mine se adunau toți poeții
la un “pahar de vorbă” dulce sau amară,
visând la partea cea plină a paharului,
spart în cioburi, mai apoi,
de cei care ne manipulau Lumina,
după Cenaclu de la Casa Pogor!

Plecați pe alte meleaguri după 1989
Citindu-ne din ce în ce mai rar.

Bianca Marcovici