Liniștea s-a așternut ca țurțurii pe streașină
Și picură pe umerii celor ce se-apropie
Întorc privirea și nu văd nici strop de apă
Și totuși simt o energie inserată în atomii proprii.

Își răsucesc pe dos privirea și descoperă-o surpriză:
Conjunctiva e foarte intens vascularizată...
Se opresc și eliberează mirarea
Ca pe-un zmeu pentru un cer cam insipid.

Blochează strada – atât de mulți au fost atinși
Și-atunci ca un gest firesc și estimat,
Un porumbel își ia încet zborul
De pe streașina ce stă să cadă.

Și-și culeg atunci cu toții uimirea,
O împachetează la loc în sertarul ei
Și pleacă indignați și intrigați
„Asta-i chiar culmea să te deranjeze
Un strop de liniște amaterială!”