I-am privit atât
că ochii îmi deveneau frunzoși
clipeam cu pețioli
lăcrimam roua dimineața

aproape ca pe oameni îi căutam primăvara
sub mâneci pierderi de limfă
mustața scrîșnea la auzul hingherilor sevei
atunci sângeram

coborâsem prea mult pe scara animalelor,
prea mult îmi reușeau:
pe hîrtie desenau baițuri de nuc și stejar
făcute în condeiul de pin

din colțurile gurii de uitam să-i salut
împiedicam șerpoase picioare ieșite din pământ
și aminteam numele mari tei paltin castan
salcâm arțar apoi pe cele mici
caiși magnolii cu aripi niște arbori
acolo pe margini de trotuar
ca într-un auschwitz vegetal
dându-ne onorul cu doruri de verde
fără brațe salutau tremurînd

cu aripile lor căzute de un timp
alcătuiesc legându-le torcându-le
cojindu-le lipindu-le
chituri modelând

așadar schimb ordinea naturală
le altoiesc cu piese de mobilier părăsite
lasouri de prins norii în vremurile calde
felurite creaturi unipode
ciudate alcatuiri pentru țintit privirea

o! anamnetice forme golite de conținuturi pe vecie!
scumpe
energofage
aerofinanciare rare
ca niște balerine muzicale aerate, sublime
făcute să se administreze întotdeauna singure!

le răpeam și apoi le nășteam
doar pentru a le apăra de unii ca noi