Zbaterile pământului
până la marginile lunii
și glasurile voastre jurnalistice
mă înfioară
nu mai avem libertate
avem doar un pumn imens blocat între maxilare și neputința
de a spune și a vrea
de a ne dovedi nouă înșine că suntem oameni

Nu mai scriu, mai citesc, mă îngrozesc
și-mi atârn genunchii pe coamele iluziei
prea reală pentru a mai visa
plictiseala asta de viață mă omoară cu sadism
foc cu foc
azi așa și mâine la fel
ne cascăm capetele și mâinile pentru înțelegere
Oameni ca niște umbre
umbre ca niște oameni