niciunul dintre noi nu va îndepărta ignoranța
vom sta la o ceașcă de amiază
rotunjind amuzați umbre
tu ale femeilor pe care le privești desculțe
prin oraș
eu ale bărbaților pe care i-aș fi iubit târziu
la marea roșie

cred că ești cardiopatia mea definitivă

îți voi lăsa două obiecte turquoise
să nu mă uiți
să nu mă confunzi până la disipare
cu marea aceea unde ne răsfiram sâmbetele
intuiții ale peștilor argintii

înțeleg acum
vei fuma o țigară fină desigur mentolată
vei iubi o femeie
vei alunga orice tresărire a inimii

eu nu ți-am fost decât o sculptură ciudată
în lemn de cireș