Dar cine gonește prin noapte și vânt?
Un tată călare cu fiul plăpând.
În brațe își ține copilul cuprins
Și brațul se strânge mai cald, într-adins.

- Obrazul, copile, de ce ți-l ferești?
- O, tată, pe-al ielelor rege-l zărești?
Tu nu-i vezi cununa și coada de vrac?
- Sunt neguri copile, ce-n vânt se desfac.

"O, dragă băiete, cu mine nu vii?...
În jocuri voioase juca-vom zglobii!
Flori multe, pestrițe, se-nșiră pe plaur,
Iar maică-mea are veșminte de aur!"

- O, tată, o, tată, chiar el mi-a șoptit,
Al ielelor rege mi-a făgăduit...
- Te-alină, copile, ascultă-mi cuvântul,
Prin frunze uscate doar freamătă vântul!

"Vrei, dragă băiete, cu mine să vii?
Fecioarele mele cu drag te-or sluji,
Fecioarele mele în noapte-or cânta,
În dansuri și jocuri te vor legăna!"

- O, tată, în preajmă-ți să vezi tu nu știi?
Sunt iele, crăiese, pe plaiuri pustii.
- Iubite copile, privesc în zadar,
Sunt surele sălcii, cu frunzetul rar...

"Îmi placi, chipul tău mă ațâță... Ehei!
Te-oi lua dar cu sila, chiar dacă nu vrei!"
- O, tată, acuma mă strânge-nzecit,
Al ielelor rege nespus m-a rănit!

Părintele-n tremuri se-ntrece gonind,
Mai strâns prinde-n brațe copilul gemând;
Ajunge acasă de trudă învins,
În brațele sale copilul s-a stins.