Mi-ascult tăcerea în singurătate
și mă-nfășor cu liniștea din ea,
îmi pierd iubirea pe-nserate
iar cerul mă cuprinde într-o stea.

Îmi chem uitarea dintr-un viitor
pe care îl descopăr în dorința mea
și zbor cu diperarea unui alb cocor
ce-și strigă jalnic prăbușirea grea.

M-ascund în mântuirea dorului nestins
de-a fi o lacrimă în amintire,
ca să-mi adorm speranța în abis
și-apoi s-ascult tăcerea în neștire.


Panciu, 14 martie 2009