Trec nevăzute clipe
printre degete de vânt
când un gând să se-nfiripe
uite că a și trecut...

Rămâne amintirea
visului ce nu a fost
întrupând iubirea
stelelor ce nu au rost...

Trec iluzii ce o clipă
idealuri s-au crezut
și în urma lor rămâne
golul unui infinit.

Câte zbuciume adună
sufletul, biet călător
cănd îi rămâne-n mână
doar o fărâmă de dor.

Câte vise mor ucise
de cuvinte aruncate
câte suflete învinse
și de iubite uitate.

Trec, toate împreună ...
iar în urmă rămâne
amintirea ca o taină
sufletului ce nu apune...