RAND NERANDUIT



Nu ma-ntreba nimic
mi-au obosit cuvintele
si m-am pierdut.

Nu ma-ntreba ce fac
sau unde sant,
oare ce e cu mine? . . .


Nu ma-ntreba nimic,
secunda care vine
ma mistuie,ma arde,
ma-neaca si ma stinge,
si-nfrang azi dorul care
noapte si zi invinge .


Nu ma-ntreba ce simt,
caci nu ma pot intoarce
la ziua-aceea-n care
un rasarit de soare
a pus pe-un mal de mare
un simplu -tu si eu-,
privesc acum departe
si-mi este tare greu.


Nu ma-ntreba nimic
te iau acum cu mine,
te port,te duc departe
si-i miezu-acestei zile
un foc care ma arde,
zburam deasupra lumii
a tot ce sant,a tot ce esti,
ne pierdem printre file
de vise si povesti.

Nu ma-ntreba nimic
caci nu mai am raspuns,
mi-i ochiul azi departe,
mult prea departe dus
si-n orizont se zbate
si e haos in toate,
haos de nepatruns.
Azi cerul e posac
si norii tot intreaba despre tine,
si am fugit departe
pe urma care astazi
te poarta catre mine.


Nu ma-ntreba nimic
mi-e gandu-ntetosat,
si in nisipul ud
azi urma si-a sapat.


Nu ma-ntreba,
nu ma-ntreba cum ziua
peste noapte razbate,
nu ma-ntreba cum ochii-mi
sant deschisi ca o carte,
nu ma-ntreba cum pasu-mi
se randuieste-n zori,
nu ma-ntreba de mine,
ma-ntreb de-atatea ori . . .

Nu stiu sa mai deretec
prin unghere de suflet,
nu stiu sa mai sterg praful
prin versuri si prin cantec,
nu stiu sa mai culeg fructe,
si grane de pe camp,
e seceta pe pleoape,
e seceta in gand.

Nu ma-ntreba,tacerea
ma-nvaluie de tot,
ieri,dor era de viata,
dar astazi,nu mai pot.


Nu ma-ntreba nimic
caci cerul ma incearca
si totul este parca
un pod peste o apa
pe care tre` sa-l trec,
si nu-i nimic s-te rezemi,
este doar lemnul sec.
Si nu mai stau pe ganduri
caci trebuie sa-l trec!


Nu ma-ntreba nimic
caci nu ma pot re-strange,
iar lacrima din ochi
rasare,curge,fuge.
Ma doare astazi cerul ,
si-aud vuiet de groaza
e-albastrul ce se vaita
si-apoi se-nsenineaza.

Azi pasii mei se-ndreapta catre luna,
si-ntreaba pentru maine despre soare,
si-asteapta geana cornul care suna
a voie buna si a sarbatoare.


N-am abdicat tristetii,
n-am abdicat tacerii,
mi-e versul ghilotina
azi versului durerii.Din noapte,ziua vina!


Azi cearcane ma-ncearca,
si-n randuri de rasina,
cuviosi brazi se pleaca
inaltului,in rima.
N-am abdicat in lacrimi,
si n-am cazut pe schele,
nu ma-ntreba nimic,
priveste catre stele!

Nu ma-ntreba cat ceasul
s-a scurs intr-un minut,
nu ma-ntreba,mi-e pasul
o urma in minut.
Sapat mi-e astazi glasul,
statueta de lut,
de mi-ar mai reda ceasul
un minut,nu mai mult . . .

Nu ma-ntreba de ce,
nici cine si nici cand,
m-a smuls realitatea
si am iesit din rand.

Nu ma-ntreba,condeiul
alearga liber pe foaie,
e randul trist si vesel,
mi-e inima vioaie
ca scriu…inima mea.
De ce tot scriu atata?
De ce? . . .
Nu ma-ntreba.


Nu ma-ntreba sarutul
cu gust sarat de mare,
nu-s numai eu stiutul,
il stie fiecare
si jinduie in lipsa,
satul,desi flamand,
sarutul e eclipsa
totala pe pamant!


Nu ma-ntreba cum ochiul
tresare fiecare ,
si lacrimi ,si vis tandru,
si zbor de caprioare.


Nu ma-ntreba nimic
de-i ceata,ploua oare? . . .
priveste-un rasarit
si-ti va adduce soare.


Si taci mi-e azi tacerea
dulce cantec de leagan,
ma poarta adierea
si bratele-ti ma cheama.

Nu ma-ntreba,mi-e “totul”
un capat de chibrit,
l-aprind si “totul” arde
pe rand,neranduit.