Lacrimile dimineții,
diamante încrustate de noapte
pe genele florilor
adormite în ghivecele din balconul tău,
pâcla fumurie
ce acoperea lanurile cu maci
prin care sufletele noastre alergau desculțe
după fericirea ce le făcea semne cu mâna,
șoaptele ierbii foșnitoare
care ne îmbrățișa trupurile ude
după ce înnotam în râu
și culegeam visele adormite pe nuferi,
umbrele pădurii
sub care ne răcoream dorințele
încinse în sânge de lunga așteptare,
dorurile pe care nimeni nu le poate ține-n frâu,
cununa pusă pe capul tău de soare
în ziua în care ne-am unit în fața lui
printr-o pătimașă sărutare,
buzele tale fierbinți
printre care se strecurau vorbe ispititoare,
ochii tăi mirifici și strălucitori
care au pus stăpânire pe nesomnul meu,
singurătatea amurgului însângerat
ce suspină în fiecare zi la fereastra mea
de când te-am pierdut sau ai plecat,
setea de mister a nopții
ce aprinde focuri tainice în vise
și seva mesteacănului ce umbrește poarta ta
s-au adunat în rădăcina ființei mele
și urcă prin sânge spre inima ce nu te poate uita.