acest poem este o mică bucată de orichalcum din Atlantis,
este primul creat pe pământ de mâini de demon.


Nehebkau, cel care adună sufletele mă privește
și o picătură de gheață îmi atinge șira,
Akivasha stă lângă mine, vampiră toropită cu gene terestre,
în vechiul templu acheronian de sub munte.

mă întorc prin somn, devin cel care atinge,
în fața mea este ananta-shesha, lucrare tăcută de zeu,
amanta lui Vishnu, dar cea pe care o doresc și eu,
învelită în mătase albastră sub care pulsează o brunetă.

Nin Giz Zida - dragonul de foc, este tatuajul ei din vene,
ea spune : nu lumina este puterea, ci întunericul,
dar nu știe că este aici pentru o jertfă de sânge
și plâng eu pentru oasele ei din care măduva va fi suptă.

chiar și în agonie o doresc pe asherah-shesha dezbrăcată,
este legată de altar cu picioarele desfăcute, sfârcuri tari,
dar toate aceste linii vor fi corupte, linse, smulse,
de acești ancestrali tați ai mei care vor carne.

sophia este singura care mă mai ține în viață,
desfigurată este sesha, cu pielea lipită de glife obscure,
a mai rămas o mână de păr, lichide și oase fumegânde,
dar eu subit o văd de jad, atât de veninoasă.

a murit și acum e renăscută Șarpe.