Nici n-a venit luna april și deja se scutură frunza;
zăpada nu s-a topit încă și iarba se veștejește.
Păsările nici nu s-au întors și deja își părăsesc cuibul.
Nici n-a început ianuarie și deja a trecut martie.

Nici n-a sosit bine april și deja s-a ofilit totul!

Ogoarele omului nici n-au fost semănate
și deja se strânge rodul.
Dar ce fel de rod e acesta și cine îl strânge?
Oamenii se odihnesc, sau par a se odihni
lângă dobitoacele câmpului și, în timp ce se odihnesc,
umbrele lor aleargă pe câmp și le strâng rodul.
Dar unde e ciocârlia, pasărea fericită a cerului?
Al cui tril se aude acum? Un tril sumbru!
Și către ce fel de cer se înalță acest negru cânt?

...Se pârguiesc strugurii acri și acru e vinul:
nici un chiuit nu însoțește culesul!
Dar cine bea acest vin și se veselește?
Ce fel de fețe sunt acestea
ce se proliferează acum sub umbra unui copac seara?

Focul arde mocnit, iar ei sunt sumbri!

Din depărtare se aud clopote
și iată și umbrele lor rostogolindu-se
peste stearpa priveliște.

Grâul a fost strâns și acum suflă vântul,
răscolește pulberea și înalță cenușa.

O sete cumplită cuprinde tot urletul câmpului.
Apoi se lasă liniște și copacii încep să-nflorească.
Vine noaptea și ei înfloresc și se scutură.
Făpturi ale omului zac sub pământ
și le respiră mireasma!

Zac sub pământ și ascultă
negrul cânt al păsărilor nopții.
Ele se înalță spre un cer pe potriva cântului lor
și trilul lor vestește aproape sfârșitul.
Soare negru, soare al sfârșitului, luminează-mi cântul!