ELEGIA SARUTURILOR MUTE




Cate taceri ascunse Doamne, sant in noi,
Si-n zambete si gesturi, cate ploi,
Cate priviri haine adancite-n noroi,
Si cate lacrimi in al raului siroi.
Cate saruturi vrem sa daruim,
Cate saruturi ca un schimb primim,
Si muti, prea muti de-atata vorbarie
Rostim prea mult tacerea-n agonie.
Agonizam intre simtiri plapande
Si-nfiripam in marea saruturilor mute
Perle-buzele noastre sangerande
Intre tacere si saruturi, prea cernute.
Si cate flori sant in aceasta primavara,
Si ne imbata cu parfumul lor, ne infioara
Cand cu ele se-ofileste sentimentul
Si-apare-ncet, conspirator, regretul.
Sarutul nostru intre-ai lumii pasi
Sfideaza tot si toate urias,
Sfideaza timpul de neoprit in loc,
Deasupr-a toate cele, sarutul cel de foc.
Ne pierdem total, muti printre cuvinte,
Iar rasuflarea ta-i-n a mea fierbinte,
Simtirea pe al nostru trup o stramutam
Si-nfierbantati si rataciti in noi, muti sarutam.
Cu buzele-ti pecetluiesc simtirea,
Si pieptul tau sarut, iar nemurirea
Tresalta in al nostru templu de iubire,
Invidiaz-a noastra definitiva daruire.
Tu umerii imi dezgolesti flamand,
Patrunzi in mine tandru, bland,
Iar buzele-ti aluneca pe sani
Si ii cuprinzi total-n a’ tale maini.
In atmosfera radiaza vesnic clipa
Ce nu ne-o poate lua acum- nimica,
Si adormim cu noi inlantuiti,
Ne-nfiripam in vesnicie, nenumiti.
Amurgul astfel ne gaseste-mbratisati
Santem de-a pururi eu-lui si el-mie dati,
Si-n nestatornicia clipelor trecute
Acesta este epilogul saruturilor mute.