AMINTIRILE . . .




Amintirile sant tot ce am,
sant tot ce iau cu mine,
chiar daca lacrimi curg azi in nestire,
chiar daca tot ce-a fost demult- s-a terminat,
si in prezent e punctul culminant,
chiar daca visul ce s-a naruit glasuieste
si-n Ana lui Manole se gaseste,
cladi-voi dar si eu o monastire
cu strana,cu altar si loc de pomenire,
cladi-voi dar si eu-ntr-o zi fantana,
si ma voi lua cu el in vis de mana
si vom cadea-ntru nemurire impreuna.

Amintirile sant tot ce am avut,
sant tot ce mi-a ramas,
chiar daca in prezent eu fac popas,
chiar daca zambetul in azi nu mai exista,
chiar dac-o lacrima pe obraz mai persista,
si valul unei mari pustii ma poarta
pe portativ de apa-n marea moarta,
sa ma sustina trup la suprafata,
sa-mi ia voalul cel negru de pe fata,
si sufletului sa ii dea putere,
sa spele mainile si fata azi de rele,
si tot pacatul sa-l arunce-n mare,
dar nu-n cea moarta,e prea multa sare,
lacrimile sa-si usuce la soare.






Amintirile ma-ncearca peste zi
si ma trezesc gandind la ele peste noapte,
si chiar daca le-arunc cat mai departe,
si chiar daca le trec prin foc si para,
le cant dulceata si durerea-n prag de seara,
le trec prin apa si le scot la soare,
le-arunc apoi si lunii la picioare,
sa le alinte cu a sa mangaiere,
sau sa le certe crunt intr-o tacere,
le duc apoi pe brate de tristete
lacrimilor sa le dea binete,
apoi le trec prin roua de prin iarba,
le-nsiruiesc tacute intr-o salba,
ma-nalt la cer,ma cufund in pamant,
si strang lacrimile ca sa le descant
si-apoi sa le arunc pe toate-n vant.

Amintirile ma disperseaza-n doua:
intr-o parte-i soare si in alta ploua,
si chiar daca ochii plec pe frunte,
daca intre luna si soare cladesc punte,
char daca port pe umeri flori de tei
si-arunc pe cer cu stele ochii mei,
ma dor si genele de prea asteptare,
si-n piept se zbate-un foc si-o mare,
ma pierd prin parcuri goale si pustii,
ma pierd printre copaci in nopti tarzii,
si amintirile imi dau extemporal,
cu ele-s pe coclauri in final.



Amintirile mai departe-s de azi
decat poate fi orice de maine,
chiar daca ochii sant planset de caine,
chiar daca mainile se plang de nepasare,
chiar daca lumea toata-i drob de sare,
chiar daca voci tanjesc azi dupa sunet,
chiar daca ochii azi sant tunet,
chiar daca nisipul se scurge peste noapte
si ziua dinspre noapte-abia razbate,
chiar daca soarele se plange de lumina
si daca luna peste noapte va sa vina,
si chiar daca secunda ce urmeaza
de amintiri cu-n pas ma-ndeparteaza,
privesc zambind la clipa ce a fost,
nici o minisecunda nu trece fara rost.

Amintirile ma poarta unde nimeni
nu poate ajunge,
o geana imi cade si lacrima fuge
nebuna,nebuna pe carari neumblate,
chiar daca sperantele uneori sant desarte,
chiar daca vine se arunca in mine
si ochiul se priveste mai profund pe sine
si se-ntreaba tacut si pierdut de ce oare
aceasta perfida si cruda-ntrebare
la tot si la toate,cuvinte-ncrucisate,
se pierde azi firul si valuri sant sparte
de maluri abrupte,de maluri pierdute,
de maluri prea triste,de nimeni stiute
si chiar daca clipa in alta se pierde
nu e nici trecut,nici prezent sa le certe.

Amintirile sant tot ce iau cu mine
cand din tot ce a fost tarana va fi!