Te-ai născut cu toate pălăriile gânditoare
din cutia Pandorei
din peștera lui Zamolxe
din coasta lui Adam
ți-ai străpuns călcâiul lui Ahile
prin Pădurile-Arămii
ai pierdut flautul fermecat
prin Câmpiile Pustii
ai spart Piatra Filosofală
în Valea Plângerii
și ce dacă ți-ai străpuns
și ce dacă ai pierdut
și ce dacă
ești vulturul ce zboară liber
focul lui Prometeu
visul Mariei
fără să te privesc știu
ești o minune cu ochii omnicolori
și brațele de aburi
atât de frumoasă atât de mult
atât încât
nimic nu e ca tine și nimic
din ce-ai făcut nu mai contează
acum ești aici
tu și vrejul de fasole
și toată viața ai așteptat ai presimțit
ceva tremura mereu în fundal
ceva indefinit inefabil incert
ai fi vrut să înoți printre nori
dar n-ai știut că vrejul tău
urca până acolo
ai fi vrut o pictură pe mare
dar pensula ta n-a atins
valuri înaripate
cât ai tânjit fărâmițându-te
sub aceste pălării gânditoare
neștiind pe care s-o porți sau poate
neștiind care vrei să gândească
mai tare

pe-o frecvență de suflet auzi
gândește înalt
privește prelung
atinge adânc
pictează pe mare