hei tu măcelar filozofule
care ai inventat acest poem
așa cum inventezi îngeri de pe o stradă pe alta
tu care abstractizezi
la orele cele mai matinale ale dimineții
și deodată îți vine așa să arunci cu ghemotoace de vată
în poarta însângerată a oglinzii
tu care vrei sa atingi semnele si nesemnele
care au zămislit poemul cu capul în jos
tu nu vezi?
chiar ție îți semăn încăpățânatule
reflectând noapte de noapte
în fața acestei ferestre cu capul în jos
fereastră prin care privește îngerul decapitat
- traheea absolută a rădăcinii împăiate-
cu ghearele răsfirate într-o amețeală de platină
am încercat în după amiaza aceea fatidică
să-i explic îngerului din dreapta
că ochiul meduzei ar putea exploda
la răsăritul soarelui
tăindu-i respirația și sângele violet
sub mușcătura de ceară a venei
floarea carnivoră nepotolită nesătulă
întrerupând discursul solemn
atât de solemn până la însingurare