doar lucrurile ce nu-și aparțin deplin
se reflectă copilăroase în tot ceea ce întâlnesc pe cale.
cultiv rezerve, regenerări intime în fața morții.
O frică umană aproape lichidă adapă câinii pe stradă
Și printre unduiri sonore te intâlnesc ca pentru prima oară.
O disperare sub formă de floare
Þi-o înmânez s-o inhalezi toată
În timp ce privirea mi s-agață de lumea lăsată în urmă .
Ești un copil! reproșându-mi cu fața pe jumătate clară
mă închizi moale în mine însumi.
Doar lucrurile ce-și aparțin deplin
Se reflectă cu scrupul în cele înâlnite pe cale
Fără teama de a se risipi.
Ne-am întâlnit ultima oară,
mult mai frumoasă,
Nu ți-am adus flori niciodată,
să nu ai ce arunca sau pune în vază.