Pavel i se adresă lui Petre:
– Încotro pașilor noștri le zici
să calce pe pietre?
– S-o luăm pe-aici!
arătă cel întrebat,
de trei zile nemâncat.
Soarele până ce piere
într-acolo să mergem ne cere.
Să ne grăbim, așadar,
până nu intră soarele-n altar.
Ne-or opri la porți cu tot hazul
să ne descălțăm,
să nu le pătăm
străzilor obrazul…
Pavel se răsuci pe călcâie
stropindu-și fața cu apă sălcie:
– Grea misie, frate, ne-am ales.
Și-apoi plecăm mult prea des.
Nu tu casă, nu tu masă.
Nu mai zic: nu tu mireasă!
– Sări peste…, Pavele, c-o să ai
mirese destule în rai!
– În… rai, zici? Adică, în… gând?
Măi, frate, eu vreau aici, pe pământ!
– Taci, să nu te-audă Șefu’,
c-o să-ți treacă tot chefu’
când te-o pedepsi cum numai El știe,
c-un trăznet chiar aici pe loc, în pustie,
să-ți fie pentru cap de-nvățătură,
că prea te pune dracu’ să nu taci din gură.

…La poarta Cetății, obosiți și plictisiți, vai și vai,
Nu le mai ardea nici de iad, nici de rai.
Așa că Petru și Pavel au făcut cuvenitele temenele
(că pe vremurile respective nu mergea fără ele):
au întrebat de mâncare și-unde-ar putea dormi și ei,
apoi, în șoaptă, au întrebat dacă au și două femei…

O să ziceți: “Doamne, iartă-l că nu știe ce vorbește!
Despre Sfinții Apostoli așa ceva nu se pomenește!
Că Prea Sfinții Petru și Pavel erau Adevărați Sfinți
și nu niște derbedei oarecare, care-și ieșiseră din minți!”

Or fi fost Sfinți, că nimeni nu zice, vai nouă, altfel!
Dar erau bărbați vânjoși și isteți, toți unul și unul, la fel
hrăniți cu pește berechet, dar mai ales cu Iubire,
că despre venirea lor în zonă se dăduse de știre,
așa că era cum nu se poate de-nțeles să-ntrebe și ei
acolo, ca într-o doară, printre altele, și de… femei.
Prea îi credeți voi proști pe ăia de la-nceput,
că adică n-au mâncat, n-au băut și nici n-au… putut
să-și ceară drepturile de bărbați în toată firea,
ca-n felul acesta să-și rostească cu evalvie mulțumirea
către Domnul, abia plecat, în zbor, de pe pământ
cu ce era pe El, chemat urgent în Ceruri de Tatăl Cel Sfânt…

Apostoli, da! Dar oameni, acolo, și ei:
mâncau, beau, apoi se interesau de femei,
că doar nu erau, Doamne iartă-mă, niscai scopiți
jurați împotriva femeilor și nici prin voința lor opriți.

Iubirea a fost inventată tot de Tatăl Cel Sfânt
Și tot așa cum scrie în Carte, adică prin Cuvânt.
Când Bătrânul a zis: “Să fie Iubire!”
(S-au cutremurat toartele Cerului pân-n Zidire)
“Și Iubirea să vă unească pretutindeni pe voi, bărbați și femei,
spre a-Mi pomeni Numele-n veac, drept al vieții voastre Temei!”

Așa că dragii noștri Apostoli n-au greșit cu nimic
Când umili cerșeau iubirea femeilor, fie și-un pic!