am strănutat în tine,
am tușit în frunze,
am zăbovit aici,
dar câte rate morții am să mai plătesc?

ce curier de vise mai parșiv ca primăvara
ca lumina din veioză ce se lasă seara?
ce miros străin pătrunde-n mine
mai mârșav ca vântul...


și se-aude cântul,
de departe vine
ca din clopot ars de soare
peste nuferi să se-adune.

adâncimi de întuneric
create din răstimpuri
se-nconjoară armonios
ca tutunul ars la gură.

plânge buza,
îmi arde pielea!
schimbă poziția
s-aud sunete din goarne.

să văd scântei,
să mă rog la lei
să-mi car oasele și carnea
în roata vineției seri.