Mi-e dor de tine, atâta știu,
În noaptea asta care trece,
Mă caut cu gândul prin pustiu
Spre oazele cu apă rece.

Și nu sunt oaze și nici apă,
Numai scântei albe de amnar,
La rădăcina vieții sapă
Într-un suflet răvășit, hoinar.

Lumina înflorește-n beznă
Sporește așteptarea, dorul,
Sărut piciorul tău la gleznă
O Doamne sfânt, mântuitorul.

Fă-i astei lumi niște minuni
De care vrednică nu este,
Lasă înțelepții la cei buni,
Nebunii urcă-n vârf pe creste.