în față am o femeie isterică
își holbează deocamdată mâinile
apoi o dată cu trecerea timpului și capul
și în cele din urmă ochii bătând spre un gri cenușiu
în dreapta o altă femeie de asta dată schizofrenică
e doar o părere personală (sic!)
îmi spune ca mă iubește
într-un fel numai de ea știut
în stânga un perete albastru se sprijină de o femeie la fel de albastră
în aparența cu gust de măsline râncede
în spate bișnițarul îmi vinde moartea înțepenită pe schiuri
ce tablou grotesc!
e frig! iti șuier printre dinți, în noaptea asta chiar e frig
două căni de ceai cu motive naționale sorbind fiecare câte o înghițitură
strivite între palmele mari și păroase
mercurul sângerează în termometrele de lux ale spitalelor
pe străzi poetul jubilează într-un decor penitent
moartea ca un poem la capăt de drum
moartea ca un poem numai de mine știut