agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-25 | |
Poem în proză dedicat lui O.M.
varianta a doua Ora cinci dimineața camera plină de sticle goale de scrum chiștocuri și foi de hârtie în mijlocul ei o măsuță special amenajată pentru ritualuri de exorcizare unde eu și cu tavi stând față în față îndelung ne sorbeam din cănile de ceai aburinde tăcerea neagră și amară la intrare de un cui spânzurate se bălăngăneau animate de vânt cheile mele și brelocul lui tavi un schelet cu mâinile înfipte-n buzunar purtând pe cap o pălărie și-n dosul coastelor inimă roșie de pe un perete cu igrasie mucegăit pe alocuri ne fixa cu privirea un poet tuberculos atins de aripa nebuniei sub el o chitară căzută pe gânduri dădea glas din cele douăsprezece corzi ale sale în momentele înalte ale tăcerii unui sentiment de singurătate nepământeană pe care doar vântul uneori îl mai resimte rătăcind fără noimă printre suflete întomnate Alături lipite cu scoci și decolorate pe la margini câteva poze alb-negru cu Viktor BG și Veaceslav toți trei și fiecare în parte imortalizați în ipostaze efemere de niște melomani cel puțin la fel de înrăiți ca mine și tavi sub geamul ornat cu doi aștri de ploaia cu grindină un casetofon electronika și din el o voce răgușită: "Dobroe utro poslednii gheroi! Dobroe utro tebe i takim kak tî!" o urare tonică de altfel pentru umbrele insomniace după câteva nopți petrecute cu chitarele-n mână ajunse într-un târziu să improvizeze partituri muzicale din Arta fugii ceremonia ceaiului de la ora 5 era pe sfârșite eu și cu tavi am stins toate luminile și ne-aprinsesem câte o țigară pregătindu-ne să ne întindem pe orizontală fiecare pe păturile sale de lână (în micul nostru regat nici urmă de paturi n-a mai rămas) peste noi se așternuse o liniște mormântală menită parcă să ne țină de cald nu se mai auzea decât tăcuta strigă a gândurilor noastre negre cum se izbea în noaptea dimineții cu aripile și capul de toți pereții (acum câteva luni tavi își pierduse ambii părinți eu- dragostea față de oameni și față de o femeie) urma să aibă loc după aceea întâlnirea mereu amânată cu sinele întâlnire intermediată de scaunul de pe tavan fixat cu sârmă ghimpată de pereții laterali ai odăii și de picioarele mesei înșurubate-n betonul podelei pe sub el călări pe triciclete se zbenguiau nepăsătoare hergheliile de himere uneori când oboseau peste măsură se-ncolăceau încet ca niște pitoni în jurul tigrului de azur al venelor noastre alteori nu se lăsau de capul meu și-al lui tavi până când din ele nu storceau ultimele picături de rațiune. și atunci eram nevoiți să ne smulgem din piepturi stiletele lirei și să ne decapităm una câte una toate himerele înnobilând după aceea paloarea foilor de hârtie cu sângele umbrelor sale albastre căzute din lună apoi lucrurile reveneau la normal dar asta numai până în ziua-n care le creșteau la loc alte capete aidoma unor ipochimeni contaminați de virusul filozofiei am stat și ne-am gândit într-un cap și am ajuns la concluzia că nu are rost să le tot lichidăm că neliniștea lor e de fapt metafizică aflate cum sunt mai mereu în căutarea ungherului potrivit din odaie prin care să își croiască până dincolo de ziduri drumul de-ntoarcere către astrul nocturn presărat cu trandafiri și diamante acea cale pururi luminată de steaua polară a singurătății pe peretele din jumătatea dreaptă-a odăii băiețelul meu ciung scrijelea cu mâna stângă versuri ritmate sub o melodie semnată de Bittman zadarnic poetizezi îi spuneam în versuri cu rimă copile sufletul întunecat al unei cocote care în alte împrejurări poate ar fi putut să-ți devină mamă vitregă și iubită în același timp pe peretele din jumătatea stângă-a odăii fetița șchioapă-a lui tavi desena cu graffiti boturi sângeroase păscând cu o poftă-aproape umană roze și porumbei albi printre câteva cruci anonime. Eugene e timpul se adresase la un moment dat tavi către mine e timpul să ne petrecem copiii la școală să facem curățenie generală în casă (tu pe jumătatea celestă-a micului nostru regat eu - pe cea terestră) și nu în ultimul rând trebuie să adunăm toate sticlele goale în sacoșa aceea plină de găuri și să le ducem la schimb să cumpărăm un cartuș de țigări niște cartofi și o bucată de pâine pe neprins de veste a sosit ora șapte în chip de vultur ne-a înșfăcat de aripi cu o gheară și a plecat pe jos în mare grabă trăgând după sine umbrele noastre melomane de-aseară ca pe un glas acompaniat de o chitară La întoarcere respiram înfometați ca și lupii aerul proaspăt al dimineții sătui fiind de cel stătut dintre zidurile de beton ale garsonierei ajunși în spatele căminului șapte ne-am așezat pe treptele de la intrarea-n spitalul pentru copii handicapați am scos două beri din sacoșă și ne-am privit curioși ca-ntr-o oglindă unul în ochii celuilalt mutrele de nesomn schimonosite pungile vineții de sub ochi pline de lacrimi neplânse secondați de Cavalerul Tristei Figuri ne-am scos din buzunare castetele musculare și dintr-o singură lovitură aplicată de sus în jos le-am destupat pe amândouă de marginea bordurii proaspăt văruite apoi cu un adânc respect unul față de celălalt fără discursuri retorice și fără libații ne-am încrucișat sticlele de bere ca pe niște săbii de samurai înainte de confruntarea finală și-am început după aceea cu-nghițituri mari să ne sorbim tăcerea neagră rece și amară ne-am pus apoi silvele pe pământ și smulgându-ne cu tot cu rădăcini din asfaltul umed tâmpele priviri am rămas deodată muți de uimire în fața unei priveliști bizare urmăream împietriți de spaimă cu gura căscată și ochii mari cât cepele cum dincolo de bezna unei odăi ne-nsuflețite se balansa o oglindă animată de vântul intrat printr-o fereastră întredeschisă în ritm de rock-and-roll se balansa o oglindă o oglindă locuită de doi indivizi suspecți și siniștri la fiecare sfert de secundă unul din ei de după câte un perete își arăta cealaltă jumătate de față hipnotizați de schimbul rapid și succesiv al jumătăților de chipuri eu și cu tavi ne-am trezit la un moment dat cu senzația clară că sub ochii noștri ia naștere o populație nemaivăzută de omuleți o mare de avortoni posedată de nevroze și ticuri cu măști și grimase care mai de care mai încrâncenate mișcată de vânt se balansa o oglindă și din bezna odăii spre noi se ițea când și când un stol de palide fețe fâlfâind din lungile lui plete tot așa cum bat uneori din negrele lor aripi sub ploaia de stele umbrele unor îngeri decăzători din muțenie în cuvinte Și-am izbucnit deodată în râs ca smintiții râdeam de metafizicul celor doi necunoscuți reflectându-se intermitent în oglindă, de idealurile noastre care pierise-nainte de termen pentru câteva vieți de acum înainte râdeam de copiii noștri calici și de părinții lor mereu nevoiți pentru bani ca să se prostitueze râdeam printre lacrimi de lumea tot mai haină și de sufletele noastre din ce în ce mai însingurate de trecătorii ce se holbau la noi din întunericul genunii ca la două luminițe extraterestre râdeam de moarte ca idioții care tocmai primise din partea Celui de Sus dezlegare la hohotul homeric de râs și asta după ani lungi de suferințe cu stoicism îndurate-n tăcere și mi-a zis tavi atuncea -Eugene viața noastră e frumoasă ca o curvă care costă-al dracului de scump și trebuie plătită chiar dacă uneori față de ea ne comportăm ca misoginii -La ce bun prietene la ce bun trecerea prin purgatoriu dacă oricum momentele de bucurie intensă nu sunt în stare să răscumpere infernul unor suflete nefericite Zilele noaste tavi ca arginții numărate sunt de mâna lui Isus cerșind o nouă răstignire de la Iuda însă acesta din urmă visează plictisit cum îl crucifică pe Crist în piepturile noastre ori de câte ori vrea asta mușchii săi umbra lui de gentilom în timpul anilor de somn îți va descărna încetul cu încetul inima până la oase apoi îi va îmbrăca scheletul în hainele de gală iar pe craniu-i va pune o pălărie astfel te vei trezi la un moment dat că trupul tău e inundat de-un ocean de inimi descărnate că prin venele tale circulă un tren accelerat cu vagoane pline de schelete fluturând din bastoane și pălării -viața noastră e frumoasă ca o curvă... -zilele noastre numărate sunt ca arginții... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate