La apus, chipul tău mă stinge
Și teama din noi ne iubește
Puful verilor cu ploi
Pe jos, in cer suntem noi
Și mereu te văd în frunze de trandafir
Tu cauți rădăcini iar eu sunt copacul tău
Peste iarbă fuge un nou verb
Ce mă sărută fără glas,
Eu fur din turn un ceas
Și nu vreau să culeg
Ce amintirile aleg,
Când nu simt că golurile mint
Ascult doar care
Ești tu doar eu știu,
Tu ești.... viața!