Cu ochii visului eu l-am văzut
pe Sfinxul ce domenește neantul
Avea sub labe câte-un univers
pe care ghearele le frământau,
la gât podoabă galaxii strălucitoare
vibrând un requiem fără asemănare.
Părea dormind și respira nori de nuclei
în frigul fără nume care-i slăvea puterea,
blana de foc ardea mistere sulfuroase,
lent coada-i se mișca stârnind apocalipse.
Pe cap, ca o coroană, plutea timpul rotind
și în urechi abisul se-nghesuia timid.
Apoi a deschis ochii încet, încet și trist
privind prin găuri negre în infinitul său
era sașiu stăpânul și mort cu suflet viu.