Mi-e frică de ruptura dintre tâmplele tale
ca de un râu lipsit de pod
si care,
e gonit mereu de-o sete ce se naste
înainte de timpul nostru,
dar nu pare să sece nicicând.

As vrea sa pot cuprinde, în mine,
chei cât pentru două regate,
ca să-ti pot construi un templu,
între tâmple.

Si pe pietrele lui, voi grava,
cu vocea dragostei, numele meu.
Si fiecare pas va pastra o taina,
a noastră numai.
Si fiecare turn va întepa, viu,
cerul adormit de nisipul alb
ca o oglindă seacă si fin
înghititor de caravane.

Atunci voi striga către deserturi
victoria mea.
Atunci într-adevar voi domni
peste marea agitată ce se naste
din ochii tăi,
din tâmplele tale.