nu știu să las distanța cuvenită
între trecut și viitor
mă plimb subțire pe muchia prietenoasă
a prăpastiei dintre a renunța la orice și a accepta totul
fericirea mă va da în vileag și bine că întârzie
fantomele singurătății mă caută printre cunoscuți
nopți la rând au pus capăt zilelor
scântei uitate în priviri incendiau suflete pe ruguri de carne
reliefuri palide, arme bărbătoase, priviri feminine
o luptă prea mică pentru o victorie atât de râvnită
împotriva timpului și a uitării
mă sprijin de tot ce-i viu
doar eu mai pot fugi de mine