Când ieream copil dă școală, măi așa pân clasa opta,
Mă jiucam dă unu’ sângur pân grăgina me’ cu lopta.
Ș-uice-așa, că pră-nsăracie, mă trezăsc că în grăgină
Mi să bagă d-a furișu’, Măriuță, o veșină.

Una faină, dodoloață, cu v-un an poacie măi marie,
Văduvoanie, că bărbatu’ i-o murit dă gălbinarie.
-Mă’ Nieluțulie, poganie, m-o fost prins ea dă supt barbă,
Las-o dracului surducă, hai măi bine stăm pră iarbă!

Ș-apăi m-o trâncit năroada lâng gardu-ăl cu brândușă,
P-ormă s-o-njiupit, a’ naibii șî m-o prins pă după gușă.
Trâmuram ca cotoroaga că do’ nu șciam, mă’ fracie:
Asta cât îi dă nășiuie, drașie ie-o, că mă bacie!

Măi cu samă că-nșepusă ca să-m sufle în urechie,
D-ai fi zâs că-i aizămbanu’ când să-mburghie pă ștrechie:
- Șe-i veșino, ai oftică?…O-ntrăbai io într-o doară,
Fierbi măi rău dăcât căzanu’ ăl cu prunili dă vară!

Când colo, după o vremie, cum stăceam în poieniță,
Să iviră să do pască, un berbec cu trii oiță.
Iar berbecu’, drac dă marvă, numa-l vez’ cum mi să-nfoaie,
P-ormă, țușci!… sări nărodu’, drept în cârca lu’ o oaie.

Măriuță, înșintată, mă șî țucă: - Mă’ Nieluțu,
Ia să mi cie văd acuma!… Poț’ să fași ca berbecuțu’?
- Cum să nu!… Pot șî măi binie, mare brândză, drașie iele,
Da’ nu pot, tu, Măriuțo, c-ășcia nu-s oilii miele!