agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1628 .



Ingerii mei cu opt ochi
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [kybaliana ]

2006-05-24  |     | 







Doar ingerii pot fi mari, imensi,
fara inceput si fara sfarsit,
fara cizme si fara aripi de pene,
Atat de mari incat ochii nu-i pot incape,
se rasucesc inutil inlauntrul lor rosu.
Noi suntem mici cat firul prafului de pe sandale
atat de mici
incat doar foirea noastra treptata,
viermuiala noasta chinuita in despartirea de Tot,
ne poate ridica atat de sus
cat sa vedem ceva dincolo de lumea rasfoita si rece.

Doar ingerii pot fi mari,
latiti peste milioane de universuri paralele
Si pot invinge asa cum se invinge defapt,
nu cum invingem noi cand pierdem.
Eu sunt atat de mica incat ca sa ma vad
Trebuie sa inchid ochii strans
si sa murmur cuvinte sa ma auziti voi
Sa ma inchideti intre pagini
si sa ma tineti acolo cu buzele strivite,
Sa va ajutati de trupul cuvintelor mele,
sa va agatati de ele in alunecarea voastra,
sa visati viata cand va veti naste din nou,
si sa va botezati cu apa cuvantului.

Doar ingerii pot fi mari atat de mari
incat ne doare pamantul de apasarea lor
si pot canta, ne pot astepta pe noi,
sa ne sufle aerul parfumat direct in gura,
ne pot canta un cantec in gama majora
si noi putem dansa nebuni de bucurie
pe melodia lor cantata fara instrumente,
din aripi stravezii.

Noi suntem putini,
mereu suntem putini si mereu ne pierdem
si vorbele noastre mici se rostogolesc ca un pietris ce aluneca,
daramat de ecoul unei voci ce nu cuvanta.
Si-tunci ne repetam disperati
ca la inceput a fost Cuvantul
de teama sa nu uitam,
sa nu ne desprindem de mana mamei
prin labirintul lumii asteia goale.
Doar daca ne inlantuim putem iesi din el,
o luam mereu la dreapta,
mereu la dreapta
si doar daca ne admiram ranile unul altuia,
daca ni le iubim sangerande si ni le vindecam
nu ne pierdem.
Degeaba iubim albastrul unor ochi albastrii,
pe ala poate sa-l iubeasca oricine.
Hai sa ne iubim sa ne iubim parul murdar
si maselele negre
Daca putem.

Si dupa toate astea
vom putea vedea ingerii care ne asteapta
pe trotuarul plouat,
vom intelege ca Dumnezeu este in tot ce a lasat el sa fie
Iar demonii sunt doar incercarile noastre inutile,
de a ne demonstra cat suntem de mari.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!