pe cararea fericirii eu adesea merg in sensul opus
cu gandul la un singur demon singura m-am distrus
din albastrul cerului cazut-am... ca un sclav m-am supus
acestor vorbe dulci,ucigatoare,ce lacrimi mi-au adus
ma indrept cu pasi timizi spre uitare-a tot ce-a fost
inca nu-mi vine a crede ca prefera sa fie un pacatos
acum ma uit pe geam si la nori nedumerita privesc
de ce cand ploua-s gri,cand ninge-albi,ma gandesc;
de ce bate vantul, de ce misca frunzele usor ?
m-as mai intreba de ce tu pe mine m-ai uitat
de cand ca doi copii sub clar de luna ne-am cununat
ce s- a intamplat, de ce ne-am schimbat?
de ce ne uram atat,de ce inca nu ne-am iertat?
adesea stau si la acele clipe rare meditez
si parca in pamant as vrea sa le plantez
dar mi-e ca nimic n-am sa recoltez...
tot ce pot sa fac e...sa incep iar sa visez...