agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-05-08 | |
inventam saluturi noi, aruncam cu pietre în balta sorții
pentru că și ...invers ne prefăceam în ulii și zburam deasupra viselor unuia a celuilalt pe când erau abea ... pui adunam flori de câmp cu dinții, până ne sângera buzele și apoi le duceam la mormântul făcut de noi, din vreme, pentru iubirile neîmplinite și pentru blesteme, scoteam apă din fântâna cu cumpănă, unde nu era nici o fântână , eu țineam brațele întinse, cu o frunză îți căram apă de la pârâu și o vărsam pe pieptul tău fremătând după care o sorbeam lin, făceam semne pe nori, să-i recunoaștem ziua următoare, uite-l, acolo, în formă de ... în formă de ce - te întrebam eu; în formă de.. vacă albă pufoasă, Doamne, ce vacă frumoasă! și râdeai , obosind, stăteai în brațele mele tolăniți la margine de pădure, fără să spui un cuvânt ceasuri întregi, nici nu mișcai de teamă să nu trezești clipa și să fugă, pe aripile unui fluture ce se zbenguia, la câțiva pași de unde, ca din toate timpurile, stăteam; fugeam până când ne rătăceam., ne trebuiau apoi ore să ne găsim, înspâimăntați, plini de năduf, de nervi, de sudoare, de spini și ... de dor erau momente usturătoare, ni se părea că nu se poate, nu , doar ... nici nu îndrăzneam a găndi, cum ar fi să nu fim...! spre seară, tu pe o șină, eu pe celălaltă, murdărindu-ne tenișii de creolină, ne căutam drumul lung spre cabană, inventam noaptea, fiece stea era tocmai ieșită din palmele noastre, ne strigam numele celuilalt la lună, ca dimineața luna să adoarmă cu numele noastre împreună inventam zorii, inventam tot împrejurul, dând orologiul cu o veșnicie înainte, cu toate invențiile care le consideram că ne trebuie, am uitat un singur lucru să ne inventăm pe noi, fiecare pe sine după măsura fără măsură, pentru XXL-ul iubirii noastre, pentru care rămăsesem mici la un moment dat, aproape că nici nu ne mai vedeam în larga sa imensa, dureroasa mărire, crescuse,........, iar noi, cuminți acum, fiecare în unghi oprit, doar surâsul amar ca și ghemul de foc ce ne rostogolește în piept neputința și ceva de sub pleoape coboară prelins - singure mișcări rămase din dansul nostru învins...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate