cu cearcăne frânte sub imaterialul privirii
laguna-mi reflectă un chip neștiut,
cu spini verzi crescuți din buze cărnoase
și-un colț alb de gură spre inimi căzut,
se agață de piele un păr șerpuit
conturând un oval al feței precar,
cu neliniști lacustre spre cărări de-ntuneric
și-un mereu infinit spre stele hoinar,
pe albul pielii mai oftează un nufăr
ce stă să se stingă sub valul de timp,
mi-e încrustată pe frunte trecerea simplă
și-un dor obosit de același olimp...