Unde începe aripa
casei mele
se vede dincolo
prin siluetele
Serafimilor.
Sunetul graurilor
încolțește în lemnul
mesei sărăcite.
Culorile timpului
ouă în ferestre.
Ploile se logodesc
cu pămîntul care-mi
aleargă sub picioare.
Nu mă mir
că dorm în patul
fulgerelor.
Nu mă mir
cum noaptea-mi
face copii zburători
pe mătasea frasinilor.
Nu mă mir
cînd beau
din cornul Lunii
liniștea munților.
Nu mă mir
cît pot deschide
ochii goliciunii
stelelor
ca o izbăvire.