Lectie mea despre fericire

Prin lumea tocita de vantul turbat,
Pe nimeni nu stiu sa se planga ca n-are
Nu bani, sanatate, femeie, barbat,
Ci intelepciunea, spre cer, ca intrare –

Ce sluga nevrednica de un talant!
Ce roaba nebuna, ce sluga stricata!
Nici aur, putere, ovatii, amant,
Ci doar, ignorata, atat: judecata!

Nu, nimeni nu plange ca nu este drept
Pe lume sa fie atat de putina
Rabdare de-a fi, pe un cent, intelept,
Sau gratis, sau dandu-ti obolul de vina –

Nu, nimeni nu plange! Te plangi ca nu ai
Vagin, sau un falus, o slujba, o stare,
Te plangi ca nu ai, cum au altii, un Rai,
Dar intelepciunea – ce-ti da? Uit-o! Doare!

De-aceea pe lume-s nebuni, inteleptii,
Si sunt toti nebunii asa de normali,
Si-asa de lumeste se-ncurca cu dreptii,
Ca sunt si serafici, si buni, si vitali –

Si rar mai gasesti cate unul ce sare
Sa scoata o piatra-aruncata-n fantani
De lumea nebuna ce-arunca batrani
Si pune copii sa conduca pe mare

Fericite Corabii, cu sange pe maini!


31 mai 2006