Calc pe frunze îngalbenite
Ce știu că vor deveni scorojite
Calc pe frunze ce mai au puțină viață în ele
Dar calc eu oare și pe buzele mele?
Calc pe doi ochi albastrii moi
Dar calc eu oare și pe noi doi?
Calc pe frunze scorojite
Și tot ce las în urma mea
Sunt umbre, tăvaluguri și mai presus de toate
O pată pe drum îngalbenită
… si totuși privesc în zare
stelele cu melodia lor
și sper că n-am făcut din acest drum un galben covor.

Și mă uit la Lună
Și aștept ca să-mi taie picioarele
Și atuncia singur "mi-aș sacrifica și gambele"
Cu o nobilă sabie , de-un galben răsunător

Stelele vor trâmbița
Și Luna e plină de lumină

Și ce să înteleg eu din acestea
Un biet adolescent nătâng ?
De mi-l arăți pe Marmo
Cred că încep să plâng

Iubirea nu-i pentru mine, fie și Adonis
De mă cheamă
Ea în voluptatea ei are mereu
Câte o capcană

Mai bine câte o iubire abstractă
Și o iubire pe mânecă ascunsă
Nu , nu, vă rog nu vreu barba tunsă

Încep să mă maturizez acum ,
Sofist/sofos, sofist/sofos, sofist/sofos țipă
Irațiunea/rațiunea …
Pentru voi femei tot una...