Am avut și eu o cochilie
era tare și-o purtam în spate toată ziua
câteodată mă opream și înjuram
nemulțumită de greutatea din spate


târam cochilia după mine
an după an,
zi după zi,
prin iarbă, prin lan, prin frunzișuri,
pe ploi, pe arșițe, pe vânt...

Nici n-am observat când am pierdut-o.
dintr-o dată
m-am simțit nemaipomenit de ușoară
și prima pală de vânt
a suflat și m-a luat.