plouă pe sirenei

și pământul se înmoaie

blocurile încep să intre în asfalt

etaj cu etaj verandele caselor

trunchiul alb vopsit al copacilor.

eu stau la balcon, beau bere și râgâi

și mama mă face porc needucat

ce înjurătură aș trage dar nu am cu cine

mă retrag la mine în cameră și în lipsa

prietenilor, în lipsa prietenei, și-a gândurilor

extraordinare mă bag în seamă cu fereastra deschisă.

ce-ar fi, ce-ar fi să ne facem noi frați de cruce

zic?

îmi înțep un deget și sticla transparentă

soarbe o picătură de sânge de-a lungul pervazului.

eu o să fiu greuceanu și tu fratele meu zic,

și fereastra la rându-i își crestează imaginea cartierului

și mă lasă să inspir adânc

un om grăbit care aruncă gunoiul.

da da, plouă pe sirenei puiule

îmi zice un vrăbioi din caisul

de alături

plouă și pământul se înmoaie

să nu ieși, altfel picioarele o să-ți intre

în asfalt până la genunchi, să nu te sprijini

altfel mâinile tale o să intre-n pământ

până la coate,

da da, plouă pe sirenei iubitule

să nu deschizi ochii, altfel ai putea să iubești

lucrurile numai pe jumătate.