plouă pe sirenei
și pământul se înmoaie
blocurile încep să intre în asfalt
etaj cu etaj verandele caselor
trunchiul alb vopsit al copacilor.
eu stau la balcon, beau bere și râgâi
și mama mă face porc needucat
ce înjurătură aș trage dar nu am cu cine
mă retrag la mine în cameră și în lipsa
prietenilor, în lipsa prietenei, și-a gândurilor
extraordinare mă bag în seamă cu fereastra deschisă.
ce-ar fi, ce-ar fi să ne facem noi frați de cruce
zic?
îmi înțep un deget și sticla transparentă
soarbe o picătură de sânge de-a lungul pervazului.
eu o să fiu greuceanu și tu fratele meu zic,
și fereastra la rându-i își crestează imaginea cartierului
și mă lasă să inspir adânc
un om grăbit care aruncă gunoiul.

da da, plouă pe sirenei puiule
îmi zice un vrăbioi din caisul
de alături
plouă și pământul se înmoaie
să nu ieși, altfel picioarele o să-ți intre
în asfalt până la genunchi, să nu te sprijini
altfel mâinile tale o să intre-n pământ
până la coate,

da da, plouă pe sirenei iubitule
să nu deschizi ochii, altfel ai putea să iubești
lucrurile numai pe jumătate.