te găsesc
ghemuit într-o sinapsă lungă
faci șiraguri întregi în alb-negru
anonimul venețian concertează alături
alămuri se sparg în gondole
cadranele urcă în coarne
ore de-a valma
urnindu-le dintr-un mileniu în celălalt
nu-mi spune iar să privesc către sud
am lentilele sparte de dor
printre garduri de-abia mai pot zări
pârleazul de copilărie furată
alunii-s atinși de boli vegetale
șerpii de casă învăluie căpițe
aici se jucau soldații la căpșuni
printre milițieni cu mustăți răsucite
mă întrebi despre noua orânduire în care mă duc
îți pot răspunde numai că nu mă mai suport

dar nu mă vrei
între coastele tale
nu-i loc de suspin

te văd în Piata Almeria
scăldată de lumini piezișe
cu ciori
tocmai ieși din biserică, toată bucle și fericire
zici Ave Maria ca la o repetiție generală
pentru o mare paradă
cu artificii
cu toboșari transpirați mirosind a tren
într-o gară bântuită de cai sălbateci
ce vor să urce în vagonul tău pictat cu fresce antice
zburând prin ferestrele larg deschise
spre o democrație de liber consum
și tu îi gonești cu pantoful de mireasă
cu un gest plictisit de ieși afară
din visul meu

dar nu mă vrei
ești dincolo de gară
iubindu-te bezmetic cu purtătorul de chei