agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Gabriel
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-06-05 | | Înscris în bibliotecă de Corneliu Traian Atanasiu
Uite c-am văzut-o și pe-asta, măi fraților! Auzi dumneata, nu mai poate muncitorul să intre într-un restaurant; nu-l lasă ăia. Se uită chiorîș la haine. Cică-s prea murdare și nu cadrează...
Ca să vezi ce-a pățit pe chestia asta Vasili Stepanîci Konopatov. El în persoană. L-au scos afară pe brînci, măi fraților, din resturant. Uite unde-am ajuns! Păi să vezi. Vasili Stepanîci, cum a intrat pe ușă, cum a simțit că ceva nu era-n regulă; prea se uita urît portarul la costumașul lui. Costumașul, deh, prăpădit rău; ce vrei, haine de lucru, un fel de salopetă. Dar nu asta importă. Ceea ce l-a supărat din cale-afară pe Vasili Stepanîci a fost felul cum l-au tratat. Să-i dea lacrimile nu alta. Îi zic portarului: - Ce te chiorăști așa la mine? Nu ți-o fi plăcînd costumașul? Te-oi fi obișnuit cu plastroanele? Portatul îl apucă de-un cot și nu-l lasă să intre. Vasili Stepanîci se smucește și unde țipă odată: - A-a! Nu lăsați pe un muncitor să intre în restaurant? Nu vă place costumul? Vezi bine s-a strîns lumea. Se uită la el. Vasili Stepanîci face gălăgie: - Da – zice – e adevărat, cetățeni, n-am plastron la cămașă și nu mi se bălăngănesc cravatele la gît... Și, poate nu m-am mai spălat pe gît de trei luni – zice. Dar poate că eu – zice – muncesc și n-am vreme să tot schimb încolo și-ncoace costumașele. În vremea asta au tăbărît și ospătarii zor-nevoie să-l scoată afară pe Vasili Stepanîci. Javra aia de portar îi mai dă și cîte-un genunchi în fund, ca să nu zăbovească prea mult în ușă. Vasili Stepanîci Konopatov făcea spune la gură. L-au podidit lacrimile, zău! - Tovarăși – zice – fraților! Păi treabă-i asta în construcția muncitoresc-țărănească? Adică, dacă omul n-are plastron, nici nu mai capătă de mîncare?... Ce mai, tărăboi mare! Vezi bine, era încălcată ideologia. Ãi din jur au început să-i îmbrîncească pe ospătari. Unul a pus mîna pe-o sticlă, altul pe-un scaun. Patronul țipă ca din gură de șarpe. I-e teamă, firește, să nu i se-nchidă localul pentru scandal. În vremea asta cineva din orchestră a dat fuga după miliție. Apare și milliția și mi-l ia pe Vasili Stepanîci Konopatov și mi-l urcă într-o birjă. Vasili Stepanîci nu se lasă nici aici. - Fraților – țipă – ce-i asta? Păi dacă și miliția dă mîna cu patronul și azvîrle-n stradă un om pe motiv de haine, mai bine – zice – mă duc la burjuii din America decît să-ndur una ca asta! Așa că mi l-au dus pe Vasea Konopatov la miliție și l-au băgat la zdup. Toată noaptea bietul de el n-a închis un ochi. Abia dacă a ațipit și el un cesuleț spre ziuă. Dimineața, ăia îl trezesc și-l duc la șef. Șeful zice: - Poți să pleci, tovarășe. - După ce m-au insultat, acum pot să plec... Nu le-a plăcut costumașul, hai? Și dacă iau eu o birjă și mă duc la Sovnarkom să mă plîng? Șeful miliției zice: - Nu mai umbla degeaba, tovarășe. La noi așa e regula – zice – persoanele-n stare de ebrietate nu sînt admise în restaurante. Și dumneata ai mai și vărsat pe scară. - Cum așa? întreabă Konopatov. Care va să zică, nu din cauza costumului m-au dat afară? Și atunci parcă i s-a lumint mintea. - A – zice Vasili Stepanîci – eu credeam că din cauza costumașului. Dar dacă – zice – din cauză că eram beat, atunci înțeleg. Sînt de acord. Nu discut. Și Vasea Konopatov i-a strîns mîna șefului, și-a cerut scuze pentru deranj și a plecat. (Din volumul Galoșul de Mihai Zoșcenko, Editura Tineretului, 1967)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate