Universul meu e atat de mic incat daca as sta sa-l masor ar intra
in casa unui melc.
Acolo e taramul meu acum.
El ma invata sa numar pasii, el ma invata sa merg dinnou.
In casuta melcului, e liniste, e pace.
Acolo sunt eu si universul timpului meu.
"Nu vreau nimic", o fraza invatata in timp , de cate ori am incercat
sa ridic privirea, prin lumina ochilor mei verzi, de cate ori
am incercat sa ating cu mana , mana celuilalt , de cate ori am incercat
sa daruiesc iubirea din mine, sa-mi deschid aripile sufletului meu,
incercand sa-l ajut de cate ori se apleca sub povara zilei, el de
dincolo, din lumea sa mi-a rapit universul, transformanu-l intr-un
vis neainteles.
Acum eu, melcul , cu pasi inceti, m-am ascuns acolo, in lumea mea,
acolo mi-e bine, nu vrea sa mai cumpar nimic, nu mai vreau sa vand,
nimic, nu vreau sa imi cumpar secunda de speranta cu o iluzie ,
nu mai vreau sa-mi ascut sabia sentimentelor cu vise ce intr-o zi
ma vor ucide, fara ca eu sa pot striga.
Ma ascund in tacere.