Calc apăsat prin iarbă
Ca un înger prin cer.
Sub talpă sfărâm melci proaspeți.
O lumină de fulger.

Sunt izvorul ce răsare din piatră
Și corbul ce aduce mâncare
Sfântului părăsit în lumea cealaltă.

Vin la umbra copacului tău.
Tu cauți sensul de curgere.
Eu te însemnez ca și erou.
Te omor pe câmpul de luptă
Neîmpărtășit, nespovedit, fără lumină
Și apoi te fac icoană, tablou
În care lumea să se descopere,
Să se cuprindă.

Nu înțeleg! De ce caut mereu
Izvorul cu apă vie?

Ieri am găsit un robinet.
Mic, firav, desuet…
Mi-am spălat toată ființa
Cu apa lui, chiar și conștiința.

Totuși, nu înțeleg rostul și suferința
Acestui joc cu neputința!

Uneori pasul mi se afundă
În umbra ce o duc cu mine
Și se rupe trosnind. Ram uscat.
Parcă din toamnă ar fi făcut!
Și mă pregătesc să termin
Ceea ce nu am început.