imensa durere din suflet
n-o poate depăși decât
nimicul ce-l văd când
ridic pleoapele
grele de lacrimi
e chiar în fața mea și
mă întrece până și
timpul își pierde semnificația în
fața lui iar eu îmi transfer durerea
în umăr, în piept și tâmple și
aș vrea să-mi treacă răceala
mai repede.
lucrarea finală
nu are cine să mi-o scrie și
nu mai termin de visat la
acea călătorie
de doi ani pe mare...