când respiră ceasurile pământului
din ziduri ies călăii bolilor noastre
pendulează între suferinți cu morțile prin buzunare
le aruncă peste noi
ca un ritual
un murmur străbate liniștea
neființa foșnește din umbre
se împrăștie cu precizia unui bisturiu
ne mușcă pe rând
vindecă la temperaturi coborâte
în pântecul ei de stigmată

adună vieți
atât de urâte
atât de reci
atât de blestemate
atât de umane și păcătoase
incurabila moarte