Moartea unei poezii

A mai murit o poezie.
Toată viața nu a purtat titlu,
Și acum, după moarte,
I se recită conținutul
După care oamenii spun:
Să-i fie înțelegerea ușoară!

A mai murit o poezie.
Și nu există om care să o comenteze,
Doar o constelație de tăceri
Care trec pe lângă ea și spun:
Uitarea să o binecuvânteze!

A mai murit o poezie.
Deși avea cuvinte căutate cu lumânarea
Mirosea atât de puternic a om
Încât oamenii se țineau de nas
Și spuneau:
Despre noi, numai de bine!

A mai murit o poezie.
Când treceți pe lângă mormântul ei
Închideți ochii,
Iar dacă sunteți orbi
Spălați-vă mâinile cu fața,
Dar nu-i citiți începutul:

“Oare cum se răstignește lumina în Braille?”