S-adun cuvinte, azi arunc năvodul,
Să-mi țină loc de apă și de pâine.
Sunt luntrea, vâsla, pragul sunt și podul.
Cum va fi lumea fără mine, mâine?

Va fi amurg, din care se adapă,
Plângând sclavia, menestrel sihastru
Și depărtări de ceruri, cât să-ncapă
În ochiul ostenit de prea albastru.

În cuibul vremii, zvon va fi, de iarnă,
Și candele aprinse în altare.
Mă-ntreb, când aurora stă să cearnă:
Cum va fi lumea fără mine, oare?